Pe data de 26 aprilie 2025, România va marca o zi de doliu național, decretată de Guvern în contextul funeraliilor Papei Francisc. Decizia reflectă respectul profund al autorităților române față de personalitatea Suveranului Pontif și legăturile strânse pe care acesta le-a întreținut cu poporul român de-a lungul pontificatului său.
Ultima zi de doliu național decretată în România a fost în decembrie 2017, cu ocazia funeraliilor Regelui Mihai I.
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că această măsură reprezintă „un semn de recunoștință pentru deschiderea și căldura de care Papa Francisc a dat dovadă față de români”.
Conform Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, în ziua de doliu național, toate instituțiile publice – atât cele centrale, cât și locale – vor arbora drapelul național în bernă, adică la jumătatea catargului. Măsura se aplică, de asemenea, la punctele de trecere a frontierei, aeroporturi, porturi, gări, dar și la sediile partidelor politice.
Cetățenii care arborează drapelul la domiciliu sunt și ei încurajați să respecte această reglementare, coborând steagul în semn de respect și solidaritate.
Ultima zi de doliu național decretată în România a fost în decembrie 2017, cu ocazia funeraliilor Regelui Mihai I.
Comentarii
Trimiteți un comentariu