Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara, după reuniunea conducerii PSD, că urmează să își depună oficial demisia din funcția de prim-ministru al României. Decizia vine în contextul apropiatelor alegeri prezidențiale și al schimbărilor anticipate în arhitectura politică a guvernării.
Ciolacu a explicat că retragerea sa din fruntea Guvernului este un gest de normalitate politică, având în vedere că actuala coaliție de guvernare nu și-a susținut propriul candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. „Această coaliție nu mai are legitimitate. Oricum, noul președinte mă va schimba. E mai corect să fac eu acest pas acum”, a afirmat liderul social-democrat.
În privința viitoarelor alianțe politice, Ciolacu a fost tranșant: „Cât timp sunt eu președinte al PSD, nu va exista o colaborare cu AUR pentru guvernare.”
Potrivit surselor politice, PSD a decis ca miniștrii săi să rămână în funcție cu statut de interimari până la instalarea unui nou executiv, pentru a evita blocaje administrative sau instabilitate politică. Demisia lui Ciolacu va fi înaintată președintelui interimar, urmând ca Ilie Bolojan, în calitate de președinte interimar al României, să desemneze un premier interimar din rândul actualilor miniștri.
Conform legislației în vigoare, miniștrii pot rămâne în regim interimar pentru maximum 45 de zile. Ulterior alegerilor prezidențiale programate pentru 18 mai, noul președinte va iniția consultări cu partidele parlamentare pentru formarea unei noi majorități și desemnarea unui nou prim-ministru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu