Poezia, încărcată de sinceritate și durere, a fost publicată pe conturile sale de socializare. „Sunt sigur că mulți români simt la fel, sunt convins că nu este doar al meu acest sentiment, ci al multor români.” a declarat Mihai Ștefan pentru Obiectiv Oltenia, adăugând că această creație reprezintă un strigăt artistic din partea unei generații care și-a pierdut încrederea în promisiunile autorităților.
Demersul său a fost apreciat de mulți români de pretutindeni care văd în gestul lui Mihai un exemplu de curaj și autenticitate. Mai jos puteți citi și poezia.
Mi-e dor de-o țară ce nu plânge,
Dar azi o văd cu ochi de sticlă,
Sub iarbă tristă, sânge curge
Din pieptul strămoșilor ce strigă.
Bătrânii singuri, fără ură,
Cu porțile mereu închise,
N-au nici apa, nici căldura
Ce le-au promis-o din „culise”.
Ei nu mai au decât dovada
Că au trăit în clipe scrise
De hoți ce poartă-n ei dovada
Că țara-i vândută-n reprize.
Tinerii !?
În trenuri pline de străini,
Se urcă cu dor de casă.
Cu ochii-nchiși și pași blajini,
Spre țări ce par mai luminoase.
Plecăm cu vise prinse-n geantă,
Cu gândul că vom mai veni,
Dar țara noastră e prea sfântă
S-o vezi murind cu-ai tăi copii.
Pământu-i cald, dar ne trădează,
Când statul este-un vânzător,
Când adevărul nu contează,
Și totul e doar un decor.
Aici durerea ne veghează,
În chip de hoți și impostori,
Și-n spatele cui „dansează”
Se-ascund falși conducători.
Da, mi-e dor de-o țară ce nu plânge,
Dar azi o văd cu ochi de sticlă,
Sub iarbă tristă, sânge curge
Din pieptul strămoșilor ce strigă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu