Momentan, Nicușor Dan conduce rezultatele prezidențialelor, însă majoritatea site-urile de presă deja anunță OFICIAL victoria !

Procesul de numărare a voturilor este în plină desfășurare, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit datelor preliminare, Nicușor Dan se află pe primul loc cu un scor de 52,40%, în timp ce contracandidatul său, George Simion, înregistrează 47,60%.

Deși rezultatele oficiale nu au fost încă anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă, mai multe publicații centrale și canale de televiziune îl indică deja pe Nicușor Dan drept viitorul președinte al României. Totuși, pentru o confirmare oficială este necesară finalizarea procesului de numărare și validare a voturilor.

Analiștii politici avertizează asupra faptului că diferența este semnificativă, dar nu suficient de mare încât să nu existe prudență în declarații. O eventuală inversare a rezultatului nu este imposibilă, deși puțin probabilă, în funcție de ritmul centralizării voturilor din diaspora și din anumite județe.

Este de așteptat ca în cursul nopții sau cel târziu în dimineața zilei de luni, 19 mai, să fie făcute publice rezultatele finale oficiale, în urma cărora vom ști cu certitudine cine va ocupa funcția de președinte al României pentru următorii cinci ani.



Comentarii