Fost primar de ALBENI, CONDAMNAT cu aproape 10 ani de închisoare!

Curtea de Apel Craiova a pronunțat astăzi o sentință definitivă în dosarul de corupție care îl vizează pe fostul primar al comunei Albeni, Ionuț Silviu Stan. Magistrații au decis majorarea pedepsei stabilite anterior de Tribunalul Gorj, de la patru ani la nouă ani și opt luni de închisoare cu executare.

Decizia vine în urma constatării vinovăției lui Stan pentru mai multe infracțiuni de corupție, inclusiv luare de mită. Fostul edil urmează să fie ridicat de la domiciliu și transferat în regim de detenție într-un penitenciar.

Pe lângă condamnarea la închisoare, instanța a dispus interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice și de a candida la alegeri locale pentru o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei. De asemenea, a fost emisă o dispoziție de confiscare a sumelor primite ilegal, respectiv 3.000 de euro și 12.000 de lei, considerate a proveni din fapte de corupție.

Ionuț Silviu Stan va trebui, de asemenea, să achite cheltuielile de judecată.


Comentarii