Vocea cântă, mâinile trudesc - Nicoleta Lăcătușu nu lasă muncă deoparte !

Cunoscută și apreciată de publicul larg pentru vocea sa caldă și repertoriul autentic de muzică populară, Nicoleta Lăcătușu reușește să îmbine armonios cariera artistică cu rolul de dascăl dedicat la Liceul „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. Născută pe 2 septembrie 1979, artista a fost susținută încă de la început de mama sa, care i-a insuflat dragostea pentru folclor și muzică tradițională.

Însă, dincolo de aplauzele de pe scenă și aprecierea elevilor, Nicoleta Lăcătușu se remarcă și prin legătura puternică pe care o păstrează cu natura și munca pământului. Alături de soțul ei, Emil Lăcătușu, artista îngrijește cu devotament grădina proprie, transformând munca agricolă într-o adevărată artă. Așezate cu grijă și îngrijite cu răbdare, legumele din grădina familiei Lăcătușu — de la morcovi, cartofi și mazăre, până la celebra varză de Bălești — sunt dovada unei pasiuni transmise din generație în generație.

Într-un peisaj rural care adesea inspiră versurile cântecelor sale, Nicoleta demonstrează că viața la țară nu este doar sursă de inspirație, ci și un mod de viață plin de sens. Prin exemplul personal, ea arată că bucuria muncii simple, în aer liber, poate merge mână în mână cu dragostea pentru muzică și tradiție.






Comentarii