Andrei Ciotor, tânărul care și-a lansat propria lui formație la 21 de ani: „Peste 10 ani mă văd pe marile scene”
Într-o lume în care mulți tineri aleg muzica comercială, ritmurile urbane sau visul scenei internaționale pop, Andrei Ciotor, un tânăr de 21 de ani din Turcinești merge în contrariu și cântă muzică populară cu respect, dedicare și suflet. Nu pentru că ar fi mai ușor, ci pentru că „aici s-a regăsit complet”, cum spune chiar el.
Pasiunea lui pentru folclor a înflorit încă din copilărie, la serbările școlare. Atunci a urcat pentru prima dată pe scenă și a simțit emoția autentică a aplauzelor. Era mic, dar visul era deja mare. „Îmi plăcea foarte mult să cânt la spectacolele școlii și abia așteptam să se termine anul pentru serbare. Așa au decis părinții mei să mă ducă la Școala Populară de Arte, unde am întâlnit-o pe doamna profesoară Raluca Ghișe. A fost o alegere minunată”, povestește Andrei pentru Ob.Ol. De fapt, nu a fost o simplă joacă de copil, ci începutul unui drum care s-a transformat în vocație. „Cred că dintotdeauna mi-am dorit să cânt. Fredonam, cântam și îmi plăcea foarte mult. Familia mea a crezut în mine și m-a încurajat mereu”, adaugă tânărul.
Primul contact cu scena „adevărată” a fost emoționant, chiar dacă nu a venit însoțit de un premiu. Andrei își amintește cu drag primul concurs la care a participat: Festivalul „Maria Apostol”, unde a cântat alături de Orchestra Profesionistă a Școlii Populare de Arte din Târgu Jiu „Maria Lătărețu”. „A fost o bucurie să fiu acolo, chiar dacă nu am câștigat. Doar simplul fapt că am cântat pe scenă cu o orchestră profesionistă a fost o mare onoare”, relatează artistul. Unii ar spune că muzica populară e pentru generații mai în vârstă, dar Andrei dovedește că nu este chiar așa. El trăiește și respiră folclorul. „Sunt multe persoane care mă întreabă de ce nu am ales alt gen muzical. Dar pot să spun că în acest gen m-am regăsit complet. Trebuie să simți ce îți place, altfel nu poți transmite”, spune el cu sinceritate.
Parcursul său artistic este strâns legat de Școala Populară de Arte din Târgu Jiu, unde încă studiază și unde, spune el, a găsit o a doua familie. „Totul este frumos aici. Toată lumea cântă, toată lumea te susține, de la profesori și dirijori până la domnul director Alexandru Ciprian Bratu, căruia vreau să-i mulțumesc pentru toată susținerea acordată”, precizează Andrei Ciotor. Despre profesoara sa, Raluca Ghișe, are numai cuvinte de laudă, fiindu-i ca o mamă:„Pentru mine este ca o a doua mamă. Ne-a învățat să fim oameni, să fim respectuoși și uniți. Iar pe partea muzicală, ne-a format profesional, poziție scenică, repertoriu corect, interpretare. Tot ce trebuie să știe un artist adevărat”, afirmă cu recunoștință.
Pregătirea pentru un spectacol sau concurs nu e simplă și nu se reduce doar la voce. E o întreagă muncă în spate, pe care Andrei o cunoaște foarte bine datorită învățăturilor căpătate: „Când se apropie un spectacol, apar emoțiile și trebuie să știi cum să le controlezi. Încep repetițiile cu orchestra, pregătirea costumelor – pentru că e important să fii îmbrăcat corespunzător zonei pe care o reprezinți”, explică tânărul. Unul dintre cele mai frumoase festivaluri la care a participat de curând a fost cel de la Bistrița-Năsăud – „Valeria Peter Predescu”. „A fost un festival cu suflet. Orchestra „Dor Românesc”, dirijorul Horațiu Cigu, organizatorii și publicul, totul a fost la superlativ. Am avut și o probă specială: să interpretăm o piesă din repertoriul regretatei Valeria Peter Predescu. A fost o onoare și o provocare”, relatează Ciotor.
Deși are doar 21 de ani, Andrei a participat deja la „nenumărate concursuri”, fiecare lăsând o amintire frumoasă în sufletul său. Și nu are de gând să se oprească pentru că este perseverent și vrea să își adauge în palmares cât mai multe premii și distincții. „Mai urmează multe altele, sper eu, cu oameni minunați”, spune cu optimism. Una poate dintre cele mai mari realizări ale sale până în prezent va fi piesa pe care o va lansa în toamna aceasta cu emoții și entuziasm. Viitorul său artistic sună promițător: „Sper să fie pe placul publicului”, adaugă el.
Deși cariera sa este abia la început, Andrei pare să fi învățat deja una dintre cele mai valoroase lecții: echilibrul. „Dacă faci ceea ce îți place, este foarte ușor să îmbini școala, repetițiile și viața personală. Totul se leagă natural”, spune cu seninătate artistul.
Despre familia lui? Sprijinul familiei a fost și este un pilon important în viața sa artistică. Dincolo de aparențe, părinții lui Andrei sunt cele mai puternice stânci de susținere: „Este esențial. Îți trebuie oameni care să te susțină, mai ales atunci când ți-e greu”, mărturisește artistul. Despre viitorul muzicii populare în rândul tinerilor, Andrei are o viziune clară și încurajatoare: „Da, am văzut că mai sunt tineri interesați de acest domeniu. Cred că vor fi și mai mulți copii care se vor apuca de muzică populară”. Pentru cei care visează să urmeze un drum artistic, mesajul lui Andrei este simplu, dar plin de înțelepciune și demn de urmat: „Să muncească și să nu se dea bătuți, orice ar fi. Chiar dacă e greu, să continue”.
Iar peste 10 ani? Se vede exact acolo unde merită să fie: „Sper să ajung pe marile scene ale festivalurilor și spectacolelor din România și, de ce nu, chiar și de peste hotare. Doamne-ajută!”, încheie Andrei Ciotor pentru Obiectiv Oltenia.
În prezent activează în propria lui formație alături de Maria Baric, o tânără în vârstă de 20 de ani, iar pentru evenimente cei care doresc îl pot contacta la numărul de telefon 0787214608.
Andrei Ciotor nu este doar un tânăr cu talent, ci și cu o viziune clară asupra identității culturale. El nu cântă pentru faimă, ci pentru că simte. Pentru că îi pasă. Pentru că muzica populară este, în esență, o formă de memorie vie, de suflet colectiv. Într-o generație care se zbate între trenduri trecătoare, Andrei aduce echilibru, autenticitate și emoție. Știe de unde vine și știe unde vrea să ajungă. Iar dacă va păși pe marile scene ale țării și ale lumii, o va face cu costumul popular pe el, cu tradiția în glas și cu credința în inimă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu