Începând cu 1 septembrie 2025, persoanele care doresc să își asigure în mod opțional soțul, soția sau părinții în sistemul de asigurări sociale de sănătate vor trebui să respecte un nou mecanism de plată a contribuției la sănătate (CASS), potrivit unei legi adoptate recent de Guvern.
Până acum, peste 650.000 de persoane au beneficiat de statutul de coasigurat, potrivit datelor din 2023. Acești coasigurați au fost încadrați în rândul celor 19 categorii de persoane scutite de la plata contribuției CASS, fiind asigurați fără costuri directe.
Însă lucrurile se schimbă. De la începutul toamnei, contribuția pentru asigurarea în regim opțional a coasiguraților va fi împărțită astfel: 25% din suma datorată – adică 607,5 lei – va trebui achitată la momentul depunerii declarației unice la ANAF; Restul de 75%, respectiv 1.822,5 lei, va fi plătit până cel târziu pe 25 mai a anului următor celui în care s-a optat pentru asigurare. Este important de precizat că statutul de coasigurat poate fi acordat doar soțului, soției sau părinților fără venituri impozabile, conform Codului fiscal. Copiii nu sunt eligibili pentru acest statut, așa că modificările nu se aplică în cazul lor.
Această schimbare vine în contextul unei reforme mai ample a sistemului de finanțare a sănătății, gestionat în principal prin FNUASS – Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, administrat de CNAS.
Comentarii
Trimiteți un comentariu