Valul de nemulțumiri generat de măsurile de austeritate anunțate de noul Guvern ajunge și în administrația publică locală. Ion Stamatoiu, primarul PSD al comunei Scoarța, județul Gorj, atrage atenția asupra situației critice în care se află angajații din primării, ale căror venituri au rămas neschimbate de ani de zile. Edilul se întreabă cât timp vor mai suporta acești salariați lipsa de sprijin și lipsa unor măsuri echitabile din partea autorităților centrale.
„În ultima perioadă, am văzut că apar tot mai multe proteste în stradă, iar oamenii sunt din ce în ce mai revoltați. Eu mă întreb când va veni rândul administrațiilor locale. Dacă funcționarii din primării vor decide să oprească activitatea, cred că întregul sistem administrativ s-ar bloca. Oamenii aceștia muncesc zilnic, cu responsabilități mari, dar cu salarii mici și fără perspective reale de creștere. Nu mai putem continua în acest ritm”, spune Ion Stamatoiu pentru Obiectiv Oltenia.
Primarul susține că dezamăgirea este profundă, atât în rândul cetățenilor, cât și în cel al angajaților publici, în contextul rezultatului alegerilor și al deciziilor guvernamentale luate imediat după instalarea noului executiv.
„Toată lumea este puțin, dacă nu chiar profund, dezamăgită de rezultatul acestor alegeri și de direcția în care merge țara. Noul guvern, în loc să sprijine oamenii, vine cu măsuri dure care afectează în primul rând populația de rând. Austeritatea este necesară, poate, dar trebuie aplicată cu responsabilitate – de sus în jos, nu invers”, spune Ion Stamatoiu pentru Obiectiv Oltenia.
În sprijinul afirmațiilor sale, Stamatoiu a adus în discuție propria situație familială. Acesta spune că fiica sa, care are un handicap, supraviețuiește cu un venit lunar de doar 1.200 de lei, sumă care nu este suficientă nici măcar pentru nevoile de bază.
„Vorbesc nu doar ca primar, ci și ca părinte. Am o fiică cu handicap care primește o indemnizație lunară de 1.200 de lei. Cu acești bani trebuie să-și cumpere medicamente, să plătească dările la stat, să trăiască decent. Dacă eu și soția mea nu am fi lângă ea, nu știu cum s-ar descurca. Este un exemplu personal, dar sunt mii de familii în situații similare. De aceea spun că nu putem continua să lovim în cei mai vulnerabili”, spune Ion Stamatoiu pentru Obiectiv Oltenia.
Primarul comunei Scoarța solicită guvernanților să reevalueze măsurile anunțate și să înceapă reformele de la nivel central, acolo unde, susține el, există risipă și cheltuieli nejustificate. În opinia sa, blocarea administrației locale ar avea efecte devastatoare și ar trebui evitată cu orice preț, prin dialog și măsuri echitabile.
Comentarii
Trimiteți un comentariu