Astăzi, 20 iulie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, una dintre cele mai puternice și temute figuri din calendarul popular și creștin-ortodox. Asociat cu tunetele, fulgerele și ploaia, Sfântul Ilie este considerat patronul recoltelor, al apicultorilor și al celor care au murit fulgerați. În credința populară, el nu este doar un sfânt proroc, ci o forță a naturii, temută și respectată deopotrivă.
Conform tradiției, Sfântul Ilie străbate cerurile într-un car de foc tras de cai înaripați, tunând și fulgerând pentru a pedepsi duhurile rele. Se crede că trăsnetele sunt semne ale mâniei lui divine, iar norii de furtună sunt luptele sale cu diavolii. Din acest motiv, sărbătoarea este strâns legată de vremea capricioasă și de protecția pământului și a caselor.
În această zi, în satele din România, oamenii țin cu sfințenie o serie de obiceiuri și ritualuri moștenite din vechime. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este acela de a nu culege merele din pomi înainte de Sfântul Ilie. Se spune că, dacă sunt culese mai devreme, vor atrage grindina sau furtunile. De altfel, în unele zone, copiii aruncă mere în fântână pentru a aduce ploaia, iar femeile pun mere în vase cu apă pentru a le sfinți.
Tot acum se adună plantele de leac, pelin, sunătoare, cimbrișor sau busuioc, despre care se crede că, dacă sunt culese în dimineața acestei zile și sfințite la biserică, dobândesc puteri vindecătoare. În gospodării, aceste plante sunt păstrate peste an pentru a alunga boala, deochiul sau spiritele rele.
Un alt obicei important este „măsura mierii”, adică prima recoltare de miere din stupi, care se face doar în această zi. Apicultorii duc mierea la biserică pentru a fi sfințită, apoi o împart cu rudele sau o dau de pomană. Se spune că mierea sfințită aduce sănătate și belșug în casă.
În multe regiuni din țară, în special în zonele de munte, se organizează bâlciuri de Sfântul Ilie, adevărate târguri populare în care se vând produse tradiționale, se leagă prietenii și chiar logodne. Aceste târguri aveau, în trecut, și o componentă religioasă, fiind dedicate adesea pomenirii morților, în special a celor răpuși de trăsnet, considerați „aleși” ai cerului.
Pe lângă obiceiurile frumoase, există și numeroase superstiții și interdicții. În această zi nu este bine să muncești, nici la câmp, nici în casă. Nu se spală rufe, nu se coase, nu se mătură și nu se face curățenie. Se spune că oricine lucrează atrage mânia Sfântului Ilie și riscă să fie pedepsit cu trăsnet sau grindină. De asemenea, nu se taie lemne, nu se folosesc unelte de fier și nu se aprinde focul în sobă sau în curte. Focul aprins poate atrage trăsnetul, mai ales dacă este văzut de sus, din cer.
Se mai spune că nu este bine să te tunzi, să te razi sau să te scalzi în râuri și lacuri, deoarece apa este "lovită" de furia sfântului. Nici animalele nu trebuie puse la muncă în această zi, iar oamenii evită să se certe, să vorbească urât sau să blesteme. Tradiția spune că orice cuvânt rostit cu mânie de Sfântul Ilie este amplificat de cer și poate avea consecințe grave.
Pe de altă parte, este bine să mergi la biserică, să te rogi pentru ploaie în vreme de secetă, să dai de pomană pentru sufletele celor adormiți, dar și să aprinzi lumânări pentru protecție împotriva trăsnetelor. Se mai spune că dacă tună de Sfântul Ilie, fructele vor fi viermănoase, iar recolta slabă. În schimb, dacă plouă liniștit, va fi un an bun și îmbelșugat.
Un alt obicei spune că este bine ca femeile să dea de pomană colivă, fructe și colaci în memoria rudelor fulgerate. În zonele de munte, se aduce apă sfințită de la biserică și se stropește grădina, casa și animalele, pentru a fi protejate de trăsnete și boli.
Pentru cei care au animale, se crede că, dacă le hrănesc bine în această zi și le dau apă curată, acestea vor fi sănătoase și productive tot anul. Copiii, în special, sunt învățați să nu se joace afară în timpul furtunii, iar bătrânii spun că, dacă ai visuri cu foc sau apă în noaptea de Sfântul Ilie, acestea sunt semne importante ce trebuie interpretate cu grijă.
Sărbătoarea Sfântului Ilie este așadar una complexă, cu rădăcini adânci în spiritualitatea și viața rurală românească. Este o zi în care se împletesc credința, teama, respectul față de natură și nevoia de protecție divină. Dincolo de ritualuri și interdicții, această zi rămâne un simbol al echilibrului între om și natură, între pământ și cer.
Comentarii
Trimiteți un comentariu