Autoritățile din județul Gorj sunt în alertă după ce un tânăr din satul POCRUIA, orașul TISMANA, a fost dat dispărut pentru a doua oară în mai puțin de o lună. Vasile Adrian Pop, în vârstă de 23 de ani, nu a mai fost văzut de familie din data de 18 iulie 2025, iar cazul a fost publicat oficial pe site-ul Poliției Române, la secțiunea dedicată persoanelor dispărute.
Familia tânărului este disperată și face apel la oricine poate oferi informații despre locul în care s-ar putea afla. Dispariția lui Vasile este cu atât mai gravă cu cât acesta suferă de afecțiuni psihice, fiind considerat vulnerabil în fața unor eventuale pericole.
Aceasta nu este prima dată când tânărul părăsește domiciliul fără a anunța. La începutul lunii iulie, el a mai fost dat dispărut, dar a fost găsit rapid de polițiști. De această dată, însă, trecerea timpului fără nicio veste stârnește îngrijorare tot mai mare în rândul apropiaților.
Descriere fizică și semnalmente:
Înălțime: 1,65 m
Greutate: aprox. 50 kg
Ten: măsliniu
Păr: șaten, drept, scurt, cu breton
Ochi: căprui
Îmbrăcăminte la momentul dispariției: pantaloni lungi gri, hanorac mov cu glugă și cizme de cauciuc.
Oricine deține informații care ar putea ajuta la găsirea lui este rugat să contacteze de urgență cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la 112.
Comentarii
Trimiteți un comentariu