Într-un sat mic din județul Gorj, acolo unde liniștea era cu adevărat liniște și serile nu cunoșteau becul electric, ci doar licărul lămpii cu gaz, s-a născut GHEORGHE DOLCU. Era anul 1962. Muzica nu venea prin ecrane colorate sau boxe puternice, ci dintr-un radio cu lămpi, care funcționa cu pilă și anodică. Nu exista curent electric. Dar exista vocea Mariei Lătărețu, care umplea odăile întunecate de emoție.
„Sorbeam fiecare vers, pe negură. Învățam poeziile lui Mihai Eminescu la lumina lămpii, apoi o stingeam deoarece gazul era 2 lei litrul, iar 2 lei era mult atunci. După ce stingeam lampa, ascultam Maria Lătărețu pe negură.”, spune interpretul.
Copilăria lui Gheorghe Dolcu a fost senină, lipsită de stres. Muzica era bucurie, iar școala, o ocazie de a fi primul. În clasele primare, învăța cu sârguință și lua doar premiul I. Învățătoarea îl punea adesea să cânte, iar el aștepta cu nerăbdare să îmbrace costumul popular de care se îndrăgostise. Era un copil curios, dornic să afle, să asculte și să descopere. Timpurile grele ale anilor ’60-’70 și lipsa tehnologiei nu l-au oprit să viseze. Radio-ul cu lămpi era comoara casei. Anodica putea fi înlocuită cu 20 de baterii pătrate legate în serie, un efort uriaș pentru acea vreme, dar nimic nu părea prea mult când era vorba de muzică.
După clasele 1-8, Gheorghe Dolcu a urmat Liceul CFR din Craiova, unde disciplina era regulă de viață. „Ordine și disciplină. Toată lumea era în uniformă, toată lumea făcea plantoane. Curățenia trebuie menținută cu sfințenie. Pot compara liceul CFR CRAIOVA cu armata.” Apoi a urmat armata propriu-zisă, un an și jumătate de rigoare pe care o cunoștea deja, spune Dolcu amuzat, din liceu. După ce a fost lăsat să plece s-a întors la Târgu Jiu, s-a căsătorit și a ales să renunțe la ceea ce i-a fost cel mai drag, muzica, pentru a construi o familie și un viitor stabil. Drept pentru care a activat timp de 35 de ani în domeniile HORECA. Dolcu a deschis pizzerii în București și în mai multe locații din țară. A lucrat timp de 3 ani chiar și la pizzeria băiatului său, în Timișoara.
Anii au trecut, dar dorul de cântec nu l-a părăsit niciodată. După mai bine de patru decenii de muncă, Gheorghe Dolcu a simțit că e timpul să-și asculte inima. A contactat-o pe doamna profesor Cristina Olteanu din Târgu Jiu, profesor de canto popular la Palatul Copiilor din același oraș. „Doamna Cristina a râs inițial când i-am spus că vreau să mă apuc de muzică. Dar când a auzit cum cânt a rămas plăcut surprinsă. Ulterior am învățat de la dumneaei tainele muzicii, ritmului, a respirației. M-a băgat inclusiv în grupul „Mugurașii Gorjului” fiindu-mi dat apelativul de „Cel mai mare muguraș”, spune artistul Gheorghe Dolcu. Ulterior, și-a compus primul cântec personal, „ANII-N CARE N-AM CÂNTAT”, care a avut un succes neașteptat. A fost invitat la Etno TV, dar și la alte televiziuni din țară, unde a putut să își promoveze creația.
Tot datorită postărilor și promovărilor din mediul online, a fost remarcat de patronul televiziunii Tele 3, care, plăcându-i cum cântă, i-a întins o ofertă neașteptată: aceea de a deveni moderatorul emisiunii de folclor Dor Călător. „Toate au venit fără să le cer. Eu doar am acceptat neștiind ce emoții mă așteaptă”, spune interpretul pentru Obiectiv Oltenia. Cea care l-a „salvat” de la emoții și track în prima lui emisiune a fost profesoara Cristina Olteanu alături de fiul Robert Olteanu, de data aceasta în calitate de invitați.
Gheorghe Dolcu s-a declarat un susținător convins al tinerei generații. După ce a sprijinit-o pe nepoata sa, Mădălina Anuța, astăzi interpretă de muzică populară, în peste 300 de festivaluri naționale și internaționale a înțeles cât de dificil este pentru un copil să se facă remarcat. De aceea, în perioada în care a moderat emisiunea Dor Călător, difuzată la Tele 3, a oferit spațiu de exprimare copiilor talentați din județ și din alte zone ale țării. „Am adus elevi din Târgu Jiu, de la Palatul Copiilor, de la Liceul de Arte sau de la Școala Populară. Nu le ceream niciun ban. Totul era gratis. Le ofeream și câte o pizza, doar ca să se simtă bine. Important era să-i ajut să fie văzuți”, a spus artistul. În platoul emisiunii Dor Călător era mereu răsunet de glasuri tinere, emoții și cântec. Gheorghe Dolcu a fost întotdeauna înconjurat de copii talentați și nu doar că i-a primit, dar i-a iubit. Îi plăcea să le asculte vocile, să le vadă bucuria și emoția primelor apariții. A transformat camera de filmat într-o fereastră prin care acești copii puteau fi văzuți, iar el era acolo, atent și generos, ca o prezență caldă care știa cât de mult valorează o șansă oferită la timp.
Despre muzica actuală privește cu luciditate și cu o oarecare tristețe. „Muzica electronică dăinuie, iar din păcate, există oameni care cântă doar pentru material, nu din neapărată plăcere.”, notează Gheorghe Dolcu.
Pe 10 august, va urca pe scenă la Zilele Comunei Vladimir, în satul copilăriei, unde cândva asculta pe întuneric vocea Mariei Lătărețu. În plan are două melodii noi, compuse de Ioana State, din Olt, pe care urmează să le înregistreze curând. Dolcu nu are regrete. Crede că totul s-a așezat așa cum trebuia. „Dumnezeu a vrut să cânt acum, la 60 de ani, nu înainte.” spune cu emoție artistul. Idolii săi din copilărie au fost Ion Dolănescu, Maria Ciobanu și Maria Lătărețu.
Și, din tot ce a trăit, un singur sfat a păstrat mereu în suflet: „Să fiu drept, corect, cinstit, să nu fac rău, să fac bine. Dacă fac bine, cândva îmi va răsplăti Dumnezeu și mie cu bine, iar dacă fac rău, poate nu acum, poate nu peste 2 ani, dar cândva, vei fi răsplătit tot cu rău.”
Timpul nu i-a fost dușman, ci doar un învățător aspru. L-a ținut departe de scenă, dar nu departe de iubirea pentru muzică. Iar când l-a lăsat, într-un final, să cânte, Gheorghe Dolcu a urcat pe scenă nu ca un debutant, ci ca un om care vine cu povestea întreagă și cu sufletul plin. Dorul de cântec nu moare, doar tace o vreme. La Gheorghe Dolcu, a tăcut aproape o viață, dar n-a plecat. A stat acolo, cuminte, în suflet, ca o lumină slabă a unui radio cu lămpi. Acum, când totul e mai clar, mai limpede, acel dor s-a făcut glas, și glasul, cântec.
Târziu, dar nu prea târziu !
Comentarii
Trimiteți un comentariu