Astăzi se împlinesc trei luni de când Nicușor Dan a depus jurământul ca președinte al României. Dacă primele zile de mandat au fost dedicate formării unui nou guvern, ulterior șeful statului a adoptat o atitudine mai reținută în privința politicii interne, lucru care i-a atras critici inclusiv din interiorul coaliției de guvernare.
După consultările din 28 mai cu partidele parlamentare, menite să ducă la o formulă de guvernare, abia pe 23 iunie Guvernul condus de Ilie Bolojan depunea jurământul. Întârzierea a fost pusă pe seama prudenței președintelui, care nu s-a grăbit să nominalizeze un premier, preferând runde repetate de discuții cu formațiunile politice.
Conform Digi24eși a avut un rol decisiv în instalarea actualului executiv, Nicușor Dan a fost ulterior criticat pentru lipsa de implicare în susținerea reformelor asumate de guvern. „Mie mi s-ar părea corect ca președintele să susțină aceste reforme. Nu-l vedem momentan în poză, dar nu este târziu să apară”, declara recent liberalul Ciprian Ciucu. Analistul politic Andrei Țăranu consideră că, după constituirea majorității, președintele „s-a retras din problemele interne” și a alimentat nemulțumirile PSD prin lipsa de la funeraliile lui Ion Iliescu. În schimb, politologul George Jiglău vede în această reținere o încercare de a nu diminua autoritatea premierului Bolojan: „Mai degrabă se poate să fie la mijloc încercarea de a nu submina autoritatea premierului”.
În plan extern, Nicușor Dan a participat la câteva evenimente importante, printre care Summitul B9 de la Vilnius și Summitul NATO de la Haga, unde a discutat despre consolidarea flancului estic și menținerea militarilor americani în România.
Analiștii subliniază că Nicușor Dan se înscrie în modelul „președintelui absent”, limitat de Constituție și de un context politic complicat. „Structurile constituționale din România au tot restrâns din puterile președinților. Noi tot avem dorința asta de a-i cere mai mult decât poate să facă, pentru că ne-am obișnuit cu președintele Iliescu sau Băsescu. Chestia asta nu prea se mai poate”, explică Andrei Țăranu.
Astfel, la trei luni de mandat, președinția lui Nicușor Dan se conturează printr-un profil mai degrabă discret pe scena internă și printr-o prezență rezervată în politica externă, cu accent pe menținerea relațiilor cu NATO și Statele Unite.
Comentarii
Trimiteți un comentariu