ACUM: Incendiu la AVICOLA TÂRGU JIU

Un incendiu a izbucnit astăzi la o hală de depozitare din cadrul Avicola Târgu Jiu, mobilizând de urgență echipajele de intervenție. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, la fața locului au acționat mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și o autoplatformă pentru intervenții la înălțime.

Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat înainte să se extindă la întreaga construcție.

„Este un incendiu izbucnit la o hală de depozitare. În acest moment, este localizat! Din fericire, nu sunt înregistrate victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, în urma cercetărilor.


Comentarii