Amenințări cu cuțitul în zona 9 Mai din TÂRGU JIU. Poliția acuzată de nepăsare

Un băiat din Târgu Jiu a trecut prin clipe de groază după ce a fost amenințat cu cuțitul, în plină zi, de trei tineri de vârste apropiate, în zona 9 Mai a municipiului. Incidentul s-a produs în momentul în care copilul coborâse din bloc pentru a face o cumpărătură.

Potrivit relatărilor mamei, aflată în străinătate, unul dintre agresori, însoțit de alți doi minori, i-ar fi cerut victimei toți banii și lănțișorul de la gât, amenințând că îl vor băga în scara blocului și îl vor înjunghia. Un vecin a intervenit strigând la aceștia să-l lase în pace, însă grupul s-ar fi întors ulterior în zonă. Conform spuselor lui Dan Popescu-Vîlceanu, un cetățean al municipiului Târgu-Jiu, alertată de copil și de bunici, femeia a contactat Poliția Română. Răspunsul primit, însă, a indignat-o. Agenții i-ar fi spus că, fiind vorba de minori, nu se pot lua măsuri și că „dramatizează”, pentru că „sunt doar niște copii”.

Între timp, bunicii băiatului, victima și cei trei tineri implicați s-au prezentat la sediul poliției, unde s-au dat declarații. Părinții presupusilor agresori nu ar fi fost considerați responsabili de comportamentul copiilor lor, potrivit mamei victimei. Femeia se declară profund dezamăgită de reacția autorităților și susține că nu mai are liniște, fiindu-i teamă să își lase copilul afară. Ea se întreabă când vor lua polițiștii măsuri pentru a preveni astfel de situații și critică lipsa de sprijin și siguranță oferită cetățenilor.

Acum, mama așteaptă un răspuns concret și acțiuni ferme din partea autorităților, temându-se că, fără intervenții reale, astfel de incidente ar putea deveni tot mai frecvente în comunitatea lor.


Comentarii