Amenințări cu drujba în Turburea. Agresorul a fost internat la psihiatrie

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Căpreni, a fost reținut de polițiștii gorjeni după ce a intrat fără drept în locuința unei femei din Turburea și a amenințat-o cu moartea. Incidentul s-a produs în noaptea de 21 spre 22 august, în jurul orei 03:00.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a profitat de faptul că ușa apartamentului era neîncuiată și a pătruns în interior, unde a început să o intimideze pe proprietara de 32 de ani, folosindu-se de o drujbă. Speriată, femeia a apelat numărul de urgență 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești. Agresorul a fost găsit în scara blocului și, având un comportament agresiv, a fost transportat de echipajul medical la spital, unde a fost internat la Psihiatrie. După externare, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au dus în arestul IPJ Gorj, acesta fiind cercetat pentru violare de domiciliu și amenințare.

Reprezentanții IPJ Gorj au transmis că victima a refuzat să solicite un ordin de protecție, însă a primit o cerere prin care se poate adresa instanței pentru o astfel de măsură.


Comentarii