Analiză politică: PSD-istul Luis Popa susține: „Deciziile lui Bolojan afectează și mediul privat, nu doar bugetarii”
Consilierul PSD Luis Popa susține că premierul Ilie Bolojan nu poate fi scos complet din ecuația responsabilității pentru situația actuală a României. Deși afirmă clar că nu îl acuză pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei decenii, Popa consideră că, prin funcțiile pe care le-a deținut și prin oamenii pe care i-a numit în poziții-cheie la București, Bolojan a influențat într-o anumită măsură direcția politică și economică a țării. Criticile sale nu merg către trecutul îndepărtat, ci către prezent, unde deciziile premierului și ale echipei sale au un impact direct asupra administrațiilor locale, asupra mediului privat și asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor.
PREMIERUL ȘI RESPONSABILITATEA NUMIRILOR POLITICE
Una dintre principalele acuzații formulate de Luis Popa se referă la relația lui Ilie Bolojan cu Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor. Acesta amintește că Boloș a făcut parte și din Guvernul Ciolacu, atunci când mesajul oficial era că „România se află pe drumul cel bun”. Conform lui Popa, acea imagine optimistă a fost susținută inclusiv prin date furnizate de Ministerul Finanțelor, instituție aflată atunci sub conducerea lui Boloș. „Dacă erai ministru al Finanțelor, nu aveai cum să nu cunoști realitatea economică a țării. Ori nu știai și atunci e grav, ori ai mințit și atunci vina nu mai poate fi ascunsă.”, a transmis consilierul PSD.
Astfel, Popa ridică problema responsabilității politice indirecte: dacă un lider numește oameni în funcții-cheie, atunci el poartă o parte din vină pentru rezultatele obținute de aceștia.
CONTRADICȚIILE DIN DISCURSUL LUI ILIE BOLOJAN
Un alt subiect abordat de Luis Popa este modul în care premierul actual se raportează la marile programe de finanțare europeană și națională, PNRR și „Anghel Saligny”. Popa atrage atenția că, în perioada în care conducea Primăria Oradea, Ilie Bolojan a accesat masiv aceste programe și a vorbit public despre beneficiile lor, lăudând rezultatele. În schimb, odată ajuns premier, acesta le critică, afirmând că ar fi „prost făcute”. „Nu este normal să fi mulțumit de aceste finanțări, iar apoi să spui, de pe poziția de premier, că programele sunt proaste. Dacă erau atât de slabe, de ce te-ai lăudat cu rezultatele obținute la Oradea?, a comentat Popa.
În opinia sa, aceste contradicții transmit un mesaj periculos către cetățeni și către administrațiile locale, care se văd prinse între declarații politice schimbătoare și realitatea birocratică a proiectelor.
ROMÂNIA, DINCOLO DE CIFRE ȘI STATISTICI
Un mesaj central al lui Luis Popa este legat de modul în care este guvernată România. Acesta insistă că țara nu poate fi privită doar prin cifre sau rapoarte statistice prezentate de miniștri, ci prin realitatea trăită de oameni în fiecare județ. „România nu este doar Bihor și Oradea. România este formată din toate județele, fiecare cu problemele și particularitățile sale. Premierul trebuie să înțeleagă că guvernarea este pentru toată țara”, a subliniat consilierul PSD.
El a dat exemplul unor localități din Gorj, unde administrațiile locale au alocat sume uriașe pentru evenimente, în timp ce proiectele de infrastructură stagnează, ori altele sunt prioritățile.
GESTIONAREA FONDURILOR PUBLICE ÎN VIZIUNEA LUI POPA
Luis Popa a conturat și un exercițiu de imaginație privind modul în care ar fi acționat dacă ar fi fost ministru al Finanțelor. În viziunea sa, fiecare proiect și fiecare investiție publică ar fi trebuit analizate separat, cu justificări clare. „Dacă cineva cere bani pentru un parc într-o comună cu câțiva locuitori, trebuie să vină cu o justificare serioasă. Eu aș fi verificat fiecare administrație și fiecare proiect, pentru că altfel ajungem să cheltuim milioane de euro fără niciun impact real asupra comunităților”, a spus Luis pentru Obiectiv Oltenia. Luis Popa a atras atenția și asupra efectelor directe ale măsurilor guvernului Bolojan la nivel local. El a menționat că în Târgu Jiu există riscul ca două proiecte majore, pasajul de pe Ana Ipătescu și reabilitarea centrului municipiului să fie blocate din cauza politicilor promovate de Guvernul Bolojan.
PSD, ÎN IMPAS. APEL LA REFORMARE
În declarațiile sale, Luis Popa a recunoscut și dificultățile din propriul partid. El afirmă că PSD se află într-un impas de imagine și că, dacă nu se va reforma, noile generații de alegători nu îl vor mai vota. „Trebuie să ne asumăm că partidul nostru trece printr-un impas și că imaginea sa nu mai este una favorabilă. Dacă nu ne reformăm din temelii, generațiile tinere nu ne vor mai vota niciodată”, a spus acesta.
NICUȘOR DAN VS. ILIE BOLOJAN, COMPARAȚIA SURPRINZĂTOARE
Luis Popa a făcut și o comparație neașteptată între președintele României, Nicușor Dan, și premierul Ilie Bolojan. Deși a mărturisit că l-a votat pe actualul șef al statului, Popa afirmă că Bolojan ar fi fost mult mai potrivit pentru această funcție. El a criticat absența lui Nicușor Dan de la anumite evenimente publice, inclusiv de la Ziua Marinei din 15 august, pe care a catalogat-o drept „o fugă de responsabilitate”. În opinia lui Popa, președintele ar trebui să fie prezent și să transmită un mesaj tuturor românilor, indiferent de domeniu sau categorie socială.
Mesajul transmis de Luis Popa este unul complex: nu îl acuză pe Ilie Bolojan pentru toate problemele României din ultimii 35 de ani, dar subliniază că, prin deciziile și oamenii promovați în funcții-cheie, actualul premier nu poate fi exclus din tabloul responsabilității. Criticile sale scot în evidență atât contradicțiile din discursul guvernamental, cât și lipsa de coerență în gestionarea fondurilor și în raportarea la realitățile din teritoriu. În același timp, Popa atrage atenția că nici PSD nu este scutit de responsabilitate și că viitorul politic al României depinde de modul în care partidele vor ști să răspundă nevoilor concrete ale cetățenilor.
sursa foto: facebook/Popa Luis Ionuț
Comentarii
Trimiteți un comentariu