Se împlinesc aproape trei luni de când liniștea satului Motru Sec a fost sfâșiată de vestea tragică a morții lui Liviu Dobre, tânărul violonist de doar 18 ani, lovit de fulger în timp ce cânta la vioară, în casă, la un eveniment. Era seară de vară, cu cer schimbător, dar nimeni nu și-ar fi imaginat că pasiunea lui pentru muzică se va sfârși atât de brusc și de dramatic.
Familia este în continuare distrusă. Nicio zi nu aduce alinare, iar amintirea momentului în care vestea a venit peste ei este la fel de vie și de dureroasă. Mama și tatăl lui îl pomenesc în fiecare discuție, iar fratele său, Aurel, îl poartă în gând la fiecare pas. În casă, absența lui este o prezență grea, care se simte în fiecare colț. Astăzi, Aurel este o prezență constantă în viața comunității și în activitățile bisericii din sat. În fiecare duminică, înainte de slujbă, se oprește la mormântul fratelui său și încearcă să își dea seama de ce Dumnezeu a vrut să îi despartă atât de devreme. Astăzi, Liviu își mai privește frații și familia doar dintr-un tablou. Vecinii încă nu își pot reveni din șoc, iar strada pare mai pustie fără pașii lui. Unii spun că tăcerea din sat e apăsătoare, pentru că lipsește sunetul viorii lui. Aceștia recunosc că șocul nu a trecut nici acum. „Îl vedeam mereu cu vioara sub braț, chiar și când mergea la magazin… era sufletul satului”, spune o vecină. Un alt vecin adaugă: „Nici nu ne vine să credem… încă mă aștept să-l aud cântând seara și când realizez că nu mai e, mă apasă un gol imens.”
Colegii de școală știu că ar fi trebuit să înceapă din nou liceul împreună, însă spun că sala de clasă va avea un gol care nu va putea fi umplut. „Locul lui ar fi fost în acea bancă…dar acum va sta gol. Profesorul va intra, se va uita înspre bancă și se va opri o secundă, de parcă ar vrea să-i spună bună dimineața…”, povestește un coleg cu ochii în lacrimi.
Pentru comunitatea din Motru Sec, Liviu nu a fost doar un tânăr pasionat de muzică. El a fost o parte din viața satului, un chip zâmbitor pe care oamenii îl întâlneau la orice pas. Trei luni nu au șters nimic din durere. Golul este la fel de mare, iar amintirea lui la fel de vie. Ploaia de vară care i-a curmat viața nu a reușit însă să stingă amintirea lui Liviu. În serile liniștite, unii jură că, dacă stai pe banca din fața casei familiei Dobre, poți auzi, purtat de vânt, sunetul unei viori, ca o amintire care nu vrea să plece.
Comentarii
Trimiteți un comentariu