Într-un colț blând de Gorj, acolo unde pădurile și cerul se îmbrățișează la marginea orizontului, în orașul Țicleni se înalță o biserică ridicată nu doar cu zid și tencuială, ci cu răbdare, credință și vis. Este Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, un lăcaș de cult al cărui destin nu a fost unul ușor, dar tocmai prin greutățile sale a devenit simbol al unei comunități unite și biruitoare.
Această biserică are o poveste pe cât de lungă, pe atât de impresionantă. Juristul Ion M. Ungureanu, fiu al locului și cronicar al memoriei sale colective, consemnează în volumul „Bisericile Parohiei Nr. 1 din orașul Țicleni” că în anul 1933 a apărut necesitatea unui nou lăcaș de cult, pe fondul creșterii comunității. La acea vreme, preotul paroh al satului era Damian Țicleanu, un om de aleasă cultură și viziune, cel care avea să pună temelia unui proiect cu totul special.
După trei ani de pregătiri, în 1936 au început efectiv lucrările. Țiclenarii, oameni harnici și uniți, au confecționat cărămizi, au adunat fonduri și materiale, și au ridicat structura de bază a bisericii. Însă, în cuvintele autorului, „vorbim despre o adevărată odisee, prelungindu-se mulți ani, din cauza survenirii celui de-al Doilea Război Mondial.” Lucrările au fost sistate după începerea concentrărilor masive, iar șantierul a tăcut timp de un deceniu.
Abia după 10 ani de la terminarea războiului, în anii ’50, lucrările au fost reluate. În ciuda lipsurilor materiale și a restricțiilor vremii comuniste, credința oamenilor nu a scăzut. În 1964, biserica a fost sfințită de Mitropolitul Firmilian al Olteniei, în prezența unui sobor de preoți și a celor care, după decenii de așteptare, au văzut visul împlinit. Dar aceasta nu este o poveste doar despre trecut. Este și o poveste despre moștenire vie, pentru că astăzi, paroh al acestei biserici este părintele DRAGOMIR ȚICLEANU, nepotul părintelui Damian, nu nepot de fiu sau fiică, ci din ramura neamului, așa cum menționează chiar dânsul: „Este o mare onoare să slujesc în această parohie și, în aceeași măsură, și o mare responsabilitate. Aici a slujit părintele Damian Țicleanu, unchiul bunicului meu, un om pe care l-am avut mereu ca exemplu de dăruire și omenie.” a spus părintele Dragomir pentru Pagina Olteniei.
Instalat ca paroh în 2015, părintele Dragomir a înțeles că a moștenit nu doar o biserică, ci o misiune. În următorii ani, între 2016 și 2023, lăcașul de cult a fost complet restaurat: pictura interioară și exterioară a fost refăcută cu grijă, structura a fost consolidată, iar curtea bisericii, transformată într-un parc spiritual, cu alei, arbori și spații de odihnă. Toate acestea s-au realizat cu sprijinul comunității și al autorităților, dar mai ales cu multă dragoste.
„Cred că Dumnezeu a vrut ca hramul acestui sfânt lăcaș să fie Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, afirmă părintele pentru Pagina Olteniei, „căci aceia care au participat la ridicarea acestei biserici au biruit toate obstacolele. Istoria sa ne arată din plin cum Dumnezeu i-a ajutat pe cei din trecut să reușească. Au avut de așteptat, poate alții renunțau la ideea terminării bisericii, dar ei nu! Cred cu tărie că Dumnezeu a lucrat prin acești oameni și noi ne putem bucura astăzi de această biserică.”
În septembrie 2023, după amânarea cauzată de pandemie, biserica a fost resfințită cu fast și emoție profundă de Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei. Cu acest prilej, părintele Dragomir a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar comunitatea a fost binecuvântată pentru lucrarea lor comună. Astăzi, Parohia „Sfântul Gheorghe” este mai mult decât un lăcaș restaurat. Este un centru viu de viață spirituală și culturală: aici se țin ateliere de cusături tradiționale, întâlniri intergeneraționale, festivaluri pentru copii, serbări religioase și activități educative. Spațiul sacru devine, astfel, și un spațiu al memoriei și al continuității, unde bătrânii își regăsesc liniștea, iar copiii învață ce înseamnă rădăcina.
Biserica aceasta nu este un muzeu, nici o relicvă. Este un altar viu al unei credințe care nu a renunțat în fața obstacolelor. Este o biruință discretă, dar profundă. Este rugăciune, istorie și nădejde. Aici, în Țicleni, la umbra teilor și sub clopotele care poartă ecoul trecutului, Dumnezeu și omul încă mai lucrează împreună.
Și pentru că a fost sfințită sub hramul Purtătorului de Biruință, această biserică a biruit cu adevărat: timpul, războiul, uitarea și tăcerea. Și ne amintește, zi de zi, că nicio jertfă nu e uitată, când este zidită în credință.
Comentarii
Trimiteți un comentariu