MARIAN MEDREGONIU, unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică populară din România, a sărbătorit recent împlinirea vârstei de 30 de ani într-un cadru festiv, alături de colegi artiști, prieteni și invitați dragi. Într-un mesaj emoționant transmis pe TikTok, artistul a dezvăluit pentru prima dată cine este dincolo de scenă, de ecrane și de haina de artist.
„Sunt un om simplu și îmi place să fiu așa”, spune Marian Medregoniu. Crescut la țară, în munții Mehedințiului, considerat de el „cel mai frumos loc de pământ”, artistul a mărturisit că nu a avut multe lucruri materiale, însă a avut cântecul în suflet și în glas. De mic copil, a visat să cânte și nu s-a văzut niciodată făcând altceva. „Îmi doream să devin Angelica Stoican, dar ea este unică și nu puteam fi altcineva decât eu însumi”, spune artistul.
Viața la țară i-a modelat caracterul: „nealterat de răutăți”. Artistul se consideră un om bun. Recunoaște că a greșit în viață și, uneori, a greșit și oamenilor din jurul său, însă crede că legăturile dintre oameni se mențin prin toleranță și iertare. „De multe ori pot părea aprig, dar este din dorința de a face lucrurile bine și din lipsa timpului, pentru că mereu sunt ocupat cu ceva”, explică el. Cariera sa, deși plină de succese, nu a fost construită singură. Marian Medregoniu subliniază că a avut alături oameni deosebiți, prieteni vechi și noi, fiecare dintre ei având parte de respectul și prețuirea sa. „Am făcut multe lucruri frumoase în carieră, dar niciodată nu singur. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și au crezut în mine”, spune artistul. În același timp, el a întâlnit și oameni care inițial nu au avut încredere în el și care, ulterior, l-au părăsit după ce a reușit. Totuși, Marian se bucură că a rămas înconjurat doar de oameni buni și sinceri. „Am avut dezamăgiri și am dezamăgit oameni, dar viața m-a învățat să iert. Cei care au dorit să îmi facă rău i-am iertat pentru că și eu vreau să fiu iertat”, mărturisește artistul.
Recunoștința față de familie este un alt pilon al vieții lui Marian Medregoniu. Părinții, bunicii și mătușa l-au crescut în simplitate, respect și frică de Dumnezeu. Ei l-au învățat să fie curajos, dar fără a deveni tupeist, și să aprecieze oamenii și lucrurile simple. „Îi mulțumesc mamei mele pentru că mi-a dăruit un frate minunat și lui Dumnezeu pentru toate experiențele trăite, bune sau mai puțin bune. Și cântecului îi mulțumesc, pentru că mi-a dăruit totul și nu mi-a luat nimic”, relatează MEDREGONIU
Marian Medregoniu consideră că succesul nu se măsoară doar în aplauze sau în premii, ci și în capacitatea de a rămâne om și de a fi alături de cei care contează. „Am nevoie de oamenii sinceri, de cei care mă înconjoară atât pe scenă, cât și în viața personală. Ei sunt cei care fac totul să aibă sens”, declară artistul.
În fond, povestea lui Marian Medregoniu nu este doar despre succese și aplauze, ci despre sufletul unui om care a ales să rămână simplu, să iubească și să ierte. Este despre cântecul care i-a purtat pașii prin viață, despre oamenii care i-au fost alături și despre recunoștința față de fiecare zi trăită. La cei 30 de ani, Marian nu doar că a atins culmile artei, ci a învățat să prețuiască ceea ce contează cu adevărat: simplitatea, familia, prietenia și frumusețea fiecărui moment. Și, poate, tocmai pentru că păstrează această inimă curată, glasul său va continua să răsune nu doar pe scene, ci și în inimile celor care îl ascultă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu