Ministerul Sănătății introduce sesizările online pentru trimiterile abuzive din spitale către privat
Începând cu 1 septembrie, pacienții care sunt refuzați de spitalele publice și direcționați către clinici sau cabinete private vor putea raporta aceste cazuri printr-un formular online, anunță Ministerul Sănătății. Instrumentul va fi accesibil direct pe site-ul instituției și va permite celor afectați să ofere detalii despre unitatea medicală, medicul implicat, cabinetul privat recomandat și costurile suportate.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat că spitalele publice au obligația de a trata pacienții și a catalogat această practică drept „inadmisibilă și nedemnă”, notează GorjTv.ro. Printre pretextele invocate frecvent pentru a refuza pacienții se numără lipsa locurilor, epuizarea fondurilor, defecțiuni tehnice la aparatura medicală sau lipsa unor condiții adecvate. „Am decis o măsură clară: orice caz semnalat va fi analizat printr-un control comun al Ministerului Sănătății și CNAS, iar situațiile confirmate vor fi sancționate”, a transmis ministrul printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Noua inițiativă își propune să descurajeze redirecționările abuzive către mediul privat și să garanteze accesul pacienților la serviciile medicale din sistemul public.
Comentarii
Trimiteți un comentariu