Satul Plopu, din comuna Hurezani, județul Gorj, pare uitat de lume. În timp ce alte localități din zonă au reușit să atragă investiții în infrastructură, aici oamenii continuă să trăiască fără apă curentă, fără canalizare și fără rețea de gaze naturale. Singurul semn de civilizație rămas este iluminatul public, dar insuficient pentru nevoile reale ale unei comunități care se simte blocată în timp.
Ironia sorții face ca Plopu să fie așezat într-o zonă deosebit de frumoasă, cu dealuri line, livezi și păduri care oferă aer curat și liniște. Peisajele pitorești ar putea transforma satul într-un loc atractiv pentru turism rural sau pentru familii care caută o viață mai aproape de natură. Cu toate acestea, lipsa utilităților de bază face ca potențialul locului să rămână complet nevalorificat.
SECETA A LĂSAT SATUL FĂRĂ APĂ
Problema lipsei de utilități este amplificată de seceta prelungită. Fântânile, singura sursă de apă a satului, sunt aproape goale. Oamenii scot câteva găleți cu greu, dar apa nu ajunge nici pentru consumul zilnic, nici pentru agricultură. Un reporter al Obiectiv Oltenia a fost acest sat pentru a afla mai multe, chiar de la locuitori, însă mulți dintre ei au refuzat să vorbească de teama de a nu fi trași la răspundere. Cu toate acestea, un agricultor din sat, privește cu amărăciune câmpul uscat și neproductiv: „Nu mai avem apă. Fântânile sunt goale și nu avem de unde să adăpăm nici vitele. La câmp, nu putem uda nimic. Stăm și ne uităm la cer, poate vine ploaia. Altfel, pierdem tot.”
Pe ulița satului, o bătrână de 60 de ani ridică găleata dintr-o fântână aproape seacă. Spune că de multe ori face semnul crucii înainte să bea apă, de teamă că aceasta nu este bună pentru sănătate:
„Nu știm ce apă mai bem. E tulbure, uneori miroase urât. Dar ce să facem? Asta avem. Când vin nepoții în vizită, ne e rușine să le dăm apă din fântână.”
VIAȚĂ FĂRĂ UTILITĂȚI ÎN 2025
Lipsa rețelelor de apă și canalizare îi obligă pe oameni să se descurce așa cum pot, improvizând metode pentru spălat, gătit și igienă. O femeie povestește că până și gesturile banale, cum ar fi spălatul vaselor sau pregătirea hranei, au devenit o corvoadă: „Ne spălăm și gătim cu ce putem aduce din fântâni, dar apa e tot mai puțină și uneori nici bună de băut nu mai e. Trăim ca acum 50 de ani.”
Pentru tinerii din sat, lipsa condițiilor elementare înseamnă un motiv serios să plece în alte părți. Un localnic aflat la vârsta de 30 de ani recunoaște că rămâne doar din loialitate față de familie: „Cine să mai stea aici? Fără apă, fără gaze, fără drumuri asfaltate cum trebuie… Ce viitor să ai? Eu stau doar pentru părinți, dar dacă s-ar rezolva măcar problema apei, poate ar mai rămâne și alții.”
PROMISIUNI UITATE DUPĂ CAMPANII
Frustrarea sătenilor nu vine doar din lipsa utilităților, ci și din faptul că promisiunile politicienilor au rămas fără rezultat. Pe prispa casei sale, un bărbat își amintește de campaniile electorale repetate: „De fiecare dată, în campanie, vin politicienii, fac poze cu noi, ne promit că ne aduc apă, canalizare, chiar și gaze. După alegeri, uită de noi. Și noi tot cu găleata la fântână rămânem.” Un alt sătean, mai tăios în vorbă, adaugă: „Am semnat petiții, am făcut adrese la primărie, am cerut să ni se explice de ce nu se face nimic. Ni se spune că nu sunt fonduri. Dar în satele vecine s-au găsit bani. Doar aici nu?”
„TRĂIM LA MARGINEA LUMII”
În multe gospodării, lipsa utilităților se traduce printr-o viață la limita decenței. Un tată privește cu amărăciune la copiii lui, care cresc în aceleași condiții ca acum zeci de ani: „E rușinos ca în 2025 să mai trăim așa, fără apă, fără canalizare, ca în Evul Mediu. Copiii noștri nu au apă să se spele cum trebuie, nu pot trăi ca ceilalți copii din orașe. Ne chinuim zilnic.” O bătrână completează, cu lacrimi în ochi: „Noi ne descurcăm cum putem, dar mă doare sufletul pentru cei mici. Mă gândesc că, dacă nu se schimbă nimic, toți tinerii o să plece și satul ăsta va rămâne pustiu.”
Contactat de mai multe ori, primarul comunei Hurezani, Gheorghe Cîrstea, nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor. Între timp, sătenii din Plopu continuă să își ducă traiul cu speranța că poate, într-o zi, cineva va vedea și drama lor și satul va fi scos din izolarea în care se află de zeci de ani.
Comentarii
Trimiteți un comentariu