Școala Populară de Arte din Târgu Jiu dă startul înscrierilor pentru anul 2025-2026

Începând cu 1 septembrie 2025, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu își deschide porțile pentru noii cursanți, marcând debutul perioadei de înscrieri pentru anul școlar 2025 – 2026.

Instituția, recunoscută pentru rolul său esențial în promovarea educației artistice și păstrarea tradițiilor culturale gorjene, îi așteaptă cu brațele deschise pe toți cei care doresc să descopere sau să aprofundeze tainele artei.


Este un moment special pentru noi, pentru că, an de an, familia noastră artistică se mărește cu oameni talentați, pasionați și dornici să învețe. Ne dorim să fim un loc unde creativitatea și tradiția se împletesc armonios, oferind fiecărui cursant șansa de a se exprima și de a evolua artistic”, transmit reprezentanții Școlii.

Oferta educațională a instituției este variată și cuprinde cursuri dedicate atât copiilor, cât și adulților, din domenii precum muzica, dansul, teatrul, artele plastice și meșteșugurile tradiționale. Astfel, fiecare pasionat de frumos are posibilitatea să-și găsească un drum în acord cu aptitudinile și interesele sale.

Înscrierile se fac în perioada 1 septembrie, (data limită ce va fi anunțată ulterior), direct la sediul Școlii sau online, pe site-ul oficial al instituției. Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” este, de peste jumătate de secol, un punct de reper în peisajul cultural din Gorj, formând generații întregi de artiști și iubitori de cultură.




Alegerea ta, călătoria ta!”, acesta este mesajul prin care instituția îi îndeamnă pe toți cei dornici să facă parte din marea familie artistică să se alăture acestei noi etape pline de emoție și creativitate.

Comentarii