Autoritățile din Târgu Jiu au decis să instaleze un sistem inteligent de semaforizare la intersecția străzilor Tismana, Slobozia și Bârsești, una dintre cele mai periculoase din municipiu. Investiția, de peste 540.000 de lei, va fi finanțată din bugetul local și are ca obiectiv reducerea numărului ridicat de accidente rutiere care s-au produs în zonă în ultimii ani, pe fondul vizibilității scăzute și al traficului intens.
Doar în 2025, intersecția a devenit scena mai multor evenimente grave. În luna martie, două autoturisme s-au izbit frontal, iar două persoane au fost rănite și transportate la spital. Vara, în august, un șofer de 24 de ani, băut și cu permisul suspendat, a pierdut controlul volanului, a lovit o stație de autobuz și două mașini parcate, rănind o femeie de 39 de ani și autoaccidentându-se. Într-un alt incident, patru persoane, printre care și un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent exact în aceeași intersecție.
Șoferii care trec zilnic prin zonă spun că se simt în pericol de fiecare dată când ajung acolo. „Nu știi niciodată de unde îți apare o mașină, unii nu opresc, alții accelerează ca să prindă locul liber. E o loterie la fiecare traversare a intersecției”, a povestit un bărbat care locuiește în Bârsești. Un alt conducător auto, care face zilnic naveta spre Târgu Jiu, susține că semafoarele erau absolut necesare: „Am văzut cu ochii mei două accidente în ultimele luni. Dacă nu ești foarte atent, te trezești lovit din lateral. Sensul giratoriu provizoriu mai ajută, dar soluția adevărată sunt semafoarele.” Și locuitorii din cartierele Polata și Ursați confirmă că intersecția a devenit un punct negru pe harta traficului din oraș. „De fiecare dată când ies din cartier, trebuie să fiu cu ochii în patru. Îți pui viața în joc dacă nu ești atent. Cred că oamenii au început să ocolească zona doar ca să evite riscul de a fi implicați într-un accident”, spune o șoferiță din Polata.
Până la finalizarea lucrărilor, intersecția va funcționa ca sens giratoriu provizoriu, în baza unei hotărâri a Consiliului Local Târgu Jiu. Autoritățile speră ca prin implementarea noului sistem de semaforizare inteligentă, care va regla fluxul de trafic în funcție de intensitate, să fie evitate accidentele și să crească siguranța rutieră într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu