SUMMIT: „Am deschis drumul către PACE cât mai curând”, susține Vladimir Putin

Întâlnirea dintre fostul președinte american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, desfășurată vineri în Anchorage, Alaska, s-a încheiat cu o conferință de presă neașteptat de scurtă și fără sesiune de întrebări din partea jurnaliștilor. Deși ambii lideri au vorbit despre „progrese” în direcția unui posibil acord pentru încheierea războiului din Ucraina, niciunul nu a oferit detalii concrete cu privire la conținutul înțelegerii.

Potrivit MEDIAFAX.RO, după aproximativ trei ore de discuții, Donald Trump a mulțumit omologului rus și a anunțat că vor mai avea o întâlnire „în curând”, fără a preciza data sau locul. „Data viitoare la Moscova”, a intervenit Putin, răspunzând în limba engleză. Conferința de presă a fost apoi încheiată de Trump, care a evitat întrebările presei. În scurta sa declarație, Trump a descris întrevederea drept „extrem de productivă”, subliniind că au fost identificate „multe puncte de acord”, însă a recunoscut că rămân câteva chestiuni nerezolvate. „Unul dintre ele este probabil cel mai important, dar avem șanse mari să ajungem la un acord”, a declarat el, adăugând că urmează să discute cu NATO și cu președintele ucrainean VOLODIMIR ZELENSKI pentru a le prezenta rezultatele discuțiilor.

De partea sa, Vladimir Putin a afirmat că s-a ajuns la o înțelegere de principiu cu Trump și și-a exprimat speranța ca liderii de la Kiev „să nu pună bețe în roate” procesului de pace. El a reiterat poziția Kremlinului conform căreia pentru a pune capăt conflictului trebuie „eliminate cauzele principale”, pe care le leagă de așa-numite „amenințări fundamentale la adresa securității Rusiei”. Putin a declarat că este de acord cu afirmația lui Trump potrivit căreia războiul nu ar fi izbucnit dacă acesta ar fi fost președinte al SUA. Totodată, liderul rus a insistat asupra ideii că o soluție durabilă trebuie să țină cont de „toate preocupările legitime ale Rusiei” și de „restabilirea unui echilibru just al securității în Europa și în lume”, precizând că și securitatea Ucrainei trebuie garantată.

Sper ca acordul la care am ajuns să ne apropie de obiectivul comun și să deschidă drumul către pace”, a spus Putin, fără a detalia ce presupune concret documentul.

Întâlnirea din Alaska este prima dintre cei doi lideri după ce Trump a revenit pe scena internațională în calitate de interlocutor direct cu Moscova, într-un moment tensionat al războiului din Ucraina. Reacțiile nu au întârziat să apară: presa rusă a salutat întrevederea, iar președintele Zelenski a acuzat Moscova că, în ciuda negocierilor, „continuă să ucidă civili” în zonele de conflict.


Comentarii