Astăzi, România își amintește de PETRICĂ MÂȚU STOIAN. Patru ani de dor nestins

Astăzi, 6 noiembrie se împlinesc patru ani de la moartea unuia dintre cei mai iubiți artiști de muzică populară din România – PETRICĂ MÂȚU STOIAN. Timpul a trecut, dar dorul nu s-a stins. Pentru cei care l-au iubit și i-au ascultat cântecele, Petrică nu a murit niciodată. A rămas viu prin glasul lui cald, prin zâmbetul blajin și prin felul unic în care știa să aducă bucurie oamenilor.

Petrică Mâțu Stoian s-a născut pe 18 septembrie 1960, în satul Isverna din județul Mehedinți. A crescut într-o familie simplă, cu valori puternice și iubire pentru tradițiile locului. Încă din copilărie a arătat că avea un dar aparte – vocea sa puternică și plină de emoție îl făcea remarcat la orice sărbătoare din sat. Spunea mereu că a învățat să cânte din inimă, nu din manuale, și că tot ce știa despre muzică a învățat ascultându-i pe bătrânii locului, pe cei care cântau din dor și din viață.

Cu timpul, talentul său a început să fie remarcat și dincolo de satul natal. A urmat o carieră impresionantă, în care a dus cântecul oltenesc pe cele mai mari scene ale țării. A fost artist al Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, apoi al Ansamblului „Maria Tănase” din Craiova, acolo unde a devenit un simbol. Avea o energie specială, un fel al lui de a umple scena doar cu prezența, iar publicul îl simțea aproape, ca pe un prieten. Nu juca un rol – el era același om simplu, cu zâmbet sincer și inimă deschisă, fie că era pe scenă, fie în mijlocul oamenilor.

Toți cei care l-au văzut măcar o dată cântând spun același lucru: Petrică Mâțu Stoian nu interpreta doar melodii, el le trăia. Avea darul rar de a transmite emoția direct, fără artificii. Când începea să cânte, sala amuțea, iar la final oamenii îl aplaudau în picioare. Nu era doar un artist, era un povestitor al satului românesc, un glas care spunea ceea ce milioane de oameni simțeau, dar nu știau cum să exprime.

„Când îl ascultam, parcă-mi cânta mie. Spunea prin versuri tot ce am trăit și eu, dorul, necazul, bucuria”, povestește Maria, o femeie din Motru, care mărturisește că nu trece nicio zi fără să-i asculte cântecele. Oamenii simpli sunt cei care l-au iubit cel mai mult, cei care simt și azi că vocea lui le aduce alinare. Ion, un șofer din Craiova, spune că „nici o petrecere nu e petrecere dacă nu se aude o melodie de-a lui Petrică. Când pornește ‘De la Lună pân’ la Soare’, parcă se luminează toată lumea. A avut ceva sfânt în glasul lui.”

Cântecele sale au devenit parte din viața românilor. În fiecare melodie se simte o bucată de adevăr, de viață trăită. De aceea, și după patru ani, oamenii le ascultă cu aceeași emoție. Mulți spun că Petrică Mâțu Stoian nu a fost doar un cântăreț, ci o parte din sufletul Olteniei.

În spatele scenei, era un om gospodar și modest. Iubea natura, lucra în livadă, se ocupa de stupi și vorbea mereu cu drag despre satul natal. „Când ajungea acasă, în Isverna, parcă întinerea. Ieșea la poartă, vorbea cu toată lumea, râdea, glumea. Așa îl știm și așa vrem să-l ținem minte: un om bun și simplu, care nu s-a schimbat niciodată”, povestesc localnicii.

A fost un om credincios, care nu și-a ascuns niciodată iubirea față de Dumnezeu. Înainte de fiecare spectacol își făcea semnul crucii, spunea o rugăciune și apoi urca pe scenă. „Cântecul popular e rugăciune, e viață și lacrimă”, spunea adesea.

Pe 6 noiembrie 2021, vestea morții sale a căzut ca un trăsnet. România întreagă a fost zguduită de plecarea lui. Oamenii au plâns ca după un om din familie. „Am simțit că am pierdut pe cineva drag, de parcă mi-ar fi murit un frate. El nu era o vedetă, era omul nostru, al poporului”, spune Elena, o pensionară din Drobeta-Turnu Severin. „Am plâns toată noaptea. Am crescut cu muzica lui. Când a murit, parcă s-a oprit și o parte din tinerețea mea”, a adăugat aceasta. 

De atunci, în fiecare an, pe 6 noiembrie, la mormântul său din Craiova se strâng oameni din toate colțurile țării. Vin cu flori, aprind lumânări și îi cântă melodiile. Nu vin din obligație, ci din dor. Pentru mulți, el este mai viu ca niciodată.

Moștenirea pe care a lăsat-o Petrică Mâțu Stoian e una uriașă. Nu doar prin melodiile sale, ci prin exemplul lui de modestie și omenie. A arătat că poți fi mare fără să uiți de unde ai plecat, că poți atinge inimile oamenilor fără să te ridici pe piedestaluri. Era apropiat de toți, făcea poze, glumea, stătea de vorbă cu oricine.

Astăzi, patru ani mai târziu, cântecele lui Petrică Mâțu Stoian răsună la fel de puternic. Le auzi în mașini, la radio, la petreceri, la sărbători. Nicio nuntă, nicio petrecere oltenească nu e completă fără o piesă de-a lui. Tinerii care poate nu l-au prins în viață îl descoperă acum și se îndrăgostesc de vocea lui curată și puternică. Pe internet, melodiile sale strâng milioane de vizualizări și mii de comentarii pline de emoție. La patru ani de la plecarea sa, Petrică Mâțu Stoian rămâne un simbol al sufletului românesc. Nu a fost doar o voce, ci o parte din identitatea noastră, din bucuriile și durerile noastre. 

Oamenii ca el nu mor niciodată, pentru că lasă în urmă ceva ce nu se poate stinge – cântecul, bunătatea și iubirea.